Stadiul actual al cunoştinţelor şi semnificaţia sitului.
Primele preocupări pentru cercertarea aşezării şi necropolelor preistorice din situl <Cetate> de la Zimnicea le datorăm lui Cezar Boliac (1872-1874). Cercetări sistematice au fost întreprinse în 1924 sub conducerea lui Ioan Andrieşescu, apoi, în anii 1948-1949 ele au fost continuate de un colectiv coordonat de Ion Nestor, şi reluate ulterior (1966-1975) de Alexandrina Alexandrescu. Sãpãturile mai vechi desfăşurate în situl de la Zimnicea, punct Cetate au pus în evidentã o stratigrafie complexã care în unele locuri depãseste 4.50m adâncime. Numai în zona centrală a sitului s-au putut efectua observatii consistente asupra stratigrafiei din situl Cetate de la Zimnicea, marginile de nord, est şi vest fiind afectate de eroziune, iar cea de est de locuirea modernă şi de intervenţiile mai vechi : excavări pentru îndiguiri, săpăturile unor amatori. Rezultatele cercetãrilor mai vechi oglindesc în mod cu totul partial succesiunea depunerilor arheologice de pe cele aproximativ 2 ha ale sitului, dar ele oferã indicii utile pentru desfãsurarea unor eventuale cercetãri în viitor. Situl Cetate de la Zimnicea cuprinde o locuire medievalã si trei nivele de locuire de epocã Latène (getice).
Rezultate ştiinţifice preliminare.
La baza nivelelor de locuire getice se aflã stratul de lentile de cenuse si arsurã, între 0.70 si 1.40m grosime, în care se intercaleazã si lentile de dãrâmãturã de chirpic si cioburi. Acest strat este extrem de bogat în materiale: oase de la diferite specii de animale (pãsãri, porcine, ovicaprine, bovine), ceramicã geticã la roatã si la mânã, bolovani mari (pânã la 40 cm latura), particule de zgurã, grãunte si seminte, framente sau bulgãri de chirpic ars puternic, ars superficial sau chiar nearsi etc. De remarcat faptul cã din întregul material ceramic nu au apãrut niciodatã vase întregi. Stratul de lentile de cenuse si arsurã suprapune o peliculã de cca 5-10 cm grosime de lutuialã galbenã, la nivelul cãreia a fost identificate vetre. Sub peliculã amenajată din lut se aflã solul geologic galben – viu. De aceastã datã avem de a face cu un nivel de distrugere sistematicã si nivelare a primelor vestigii de locuire geticã de pe situl Cetate. Datarea acestui strat este asiguratã de fragmentul de kantharos Westslope (sec. III a.Chr.) si de gâtul de amforã stampilatã de Heracleea Ponticã (datat aproximativ în cea de a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr.).
Strategia de săpătură.
Natura sitului necesitã desfãsurarea unor cercetãri pe mari suprafete. Din consultãrile sumare avute la fata locului de cãtre membrii colectivului campaniei 2000 s-a hotãrât ca în eventualitatea unor campanii viitoare sãpãtura sã se desfãsoare pe suprafete de 10/10 m, denumite areale. In acest sens este extrem de binevenitã instalarea celor douã axe de borne. Consider cã ar fi util ca arealele de 10/10 m sã fie împãrtite în câte patru carouri de 4.5/4.5 m. cu martori de 0.50 m între ele. Având în vedere cã pe situl Cetate au fost descoperite vestigii din epoci diferite (preistorice si medievale), este necesarã integrarea în colectiv a unui arheolog medievist si a unui arheolog preistorician, specializat în realitãtile culturale ale epocii bronzului si ale primei vârste a fierului din regiunea Dunãrii de Jos. Pentru o bunã desfãsurare a activitãtilor este necesarã prezenta fãrã întrerupere, pe toatã durata campaniei a cel putin unui arheolog experimentat. Fiecare carou trebuie sã beneficieze de câte un responsabil care va coordona sãpãtura în cadrul caroului si care va întocmi documentatia corespunzãtoare. Prezenta pe santier a tuturor responsabililor de carouri, pe toatã durata campaniei va trebui sã fie obligatorie.
Din colectivul de santier trebuie sã facã parte în mod obligatoriu specialisti geologi, botanisti si zoologi. Rolul lor va consta pe de o parte în studierea materialelor specifice disciplinei lor, cât si în instruirea studentilor asupra modului de prelevare a probelor.
Densitatea si diversitatea materialelor din straturile corespunzãtoare locuirii din cea a doua epocã a fierului impune abandonarea sãpãrii la cazma si lopatã. Mai ales în complexele închise, dacã nu si în straturile considerate ca prezentând un interes stiintific deosebit, excavarea trebuie efectuatã cu mai mare finete si atentie, folosindu-se spacluri, mãturici etc. O astfel de abordare a portiunilor mai bogate în material va permite o documentare mai detaliatã si exactã a contextelor investigate. In acest sens, excavarea va trebui efectuatã de persoane cu o calificare superioarã lucrãtorului obisnuit, de preferintã de cãtre studenti. Lucrãtorii angajati vor fi folositi mai ales la dagajarea pãmântului excavat, si la sãparea portiunilor mai sãrace în materiale, cu importantã stiintificã redusã.
Documentatia va fi efectuatã pe baza unui sistem unitar de înregistrare a informatiei, atât în scris cât si prin desen si fotografie. Sistemul de documentare trebuie organizat astfel încât sã permitã documentarea simultanã a mai multor situatii în diferite zone din sãpãturã. In acest sens ar fi extrem de utilã conceperea sau adaptarea unui sistem de formulare tipizate. Responsabilii de areale sau carouri vor fi obligati sã centralizeze periodic întreaga documentatie cu toate informatiile furnizate de sãpãturã, într-o arhivã unicã de santier.