PROIECTUL NR. 6

a. Denumire: SITUL PREISTORIC DE LA COSTIŞA

b. Coordonator: dr. Anca-Diana Popescu (CŞ III);

c. Colectivul de cercetare: dr. Adina Boroneanţ (CȘ II), dr. Anca-Diana Popescu (CȘ III), dr. Valentin Dumitraşcu (CȘ II) (vezi punctul j);

d. Termen de realizare: 2023;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: situl arheologic din punctul Cetăţuia a fost cercetat sistematic în anii 1959–1960, 1962, 2001–2008, 2010, 2013; s-au obţinut informaţii importante despre structura depunerilor preistorice, amplasarea şi conţinutul diferitelor construcţii şi a rezultat o cantitate mare de material arheologic (ceramică, obiecte din piatră, os, metal). Rezultatele vechilor cercetări au făcut obiectul unui raport de săpătură şi a câtorva sumare prezentări, restul materialului rămânând, în mare parte, inedit. Rezultatele cercetărilor începute în 2001 au constituit subiectul mai multor studii semnate de membrii proiectului sau de colaboratori, publicate în volume și în reviste de specialitate şi al unor comunicări susţinute la sesiuni naţionale şi internaţionale, precum şi în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”. A fost publicat volumul Costișa. O perspectivă interdisciplinară, cuprinzând, pe lângă o scurtă introducere în problematica sitului, opt studii în care au fost examinate diverse materiale sau structuri arheologice descoperite în cursul săpăturilor recente;

f. Scop: documentarea tipului de habitat şi a practicilor de depunere ale comunităţilor eneolitice şi din epoca bronzului din zona cursului mijlociu şi inferior al Bistriţei;

g. Material şi metode de lucru: documentarea materialelor arheologice (ceramică, piese de metal, piatră etc.) prin descriere, desen, fotografiere; prelucrarea pe computer a documentaţiei de şantier (planuri şi profile ale secţiunilor şi complexelor arheologice); continuarea analizelor arheozoologice; selectarea eşantioanelor ceramice pentru analize de pastă şi pigmenţi; determinarea tipurilor de roci din care au fost confecționate diverse obiecte; examinarea urmelor de uzură prezente pe obiecte;

h. Rezultate scontate: vezi punctul f;

i. Valorificarea rezultatelor: elaborarea de studii; prezentarea rezultatelor cercetărilor în cadrul unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale;

            Anca-Diana Popescu – continuarea prelucrării materialelor arheologice descoperite în cursul săpăturilor arheologice din anii 2001–2013; realizarea de tomografii computerizate ale vaselor şi fragmentelor ceramice de tip Costişa, Monteoru și Precucuteni în vederea determinării tehnologiei de confecționare; continuarea redactării în vederea predării la tipar a volumului Costișa. Complexele arheologice din epoca bronzului (2022);

Adina Boroneanț – continuarea redactării catalogului pieselor litice (2022);

Valentin Dumitraşcu – finalizarea studiului resturilor de animale și predarea la tipar a unui studiu (2022);

j. Colaborări în ţară: dr. Andrei Soficaru (Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” – analize antropologice), dr. Constantin Haită (Muzeul Naţional de Istorie a României – analize sedimentologice, determinarea rocilor), Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Complexul muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, dr. Daniela Cristea-Stan, dr. Florin Constantin, Marta Petruneac (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – analize de compoziţie a metalului și analize tomografice), dr. Monica Mărgărit (Universitatea Valahia, Târgoviște – analiza microscopică a materialului arheologic; determinarea urmelor de uzură);

k. Colaborări în străinătate: –

l. Bugetul solicitat:

m. Alte subvenţii de cercetare: