Feldioara, jud. Braşov

        Feldioara se află pe malul stâng al râului Olt la 17 km nord-vest de Braşov. Numele Feldioara provine din limba maghiară: Föld-Vár semnificând cetate de pământ, iar Marienburg de la Sfânta Maria, patroana Ordinului teuton al cărui sediu, cel mai probabil, a fost aici în perioada 1211-1225. Terasa înaltă pe care se află situl istoric are aspectul unui pinten care înaintează de la vest la est spre lunca Oltului şi cuprinde mai multe sectoare de lucru. Cercetările arheologice au început în 1990 şi au continuat cu intermitenţă în diferite sectoare până în prezent, concentrându-se pe teritoriul fostei cetăţi de pământ, la est de impresionantul şanţ de apărare. Săpătura a fost organizată în şase sectoare marcate cu litere de la A la F:
        Sectorul A (1990–1991) – marginea de sud-est a terasei, a arealului determinat de marele şanţ de apărare, viza în principal surprinderea zidului de incintă al aşezării medievale, fiind confirmată prezenţa acestuia.
        Sectorul B (1990–1991, 1998-1999, 2006) – amplasat în jurul basilicii romanice, avea ca obiectiv stabilirea fazelor constructive (cea mai veche în sec. XIII, urmată de modificări în epocă gotică şi până mai târziu) şi dezvelirea primului orizont de înmormântări (a doua jumătate a sec. al XII-lea).
        Sectorul C (1990) – situat în grădina casei parohiale, încerca surprinderea unui eventual zid de incintă medieval, fapt care nu s-a confirmat, fiind identificate însă depuneri masive din epocile preistorice.
        Sectorul D (1990–1995) – piaţeta de plan aproximativ trapezoidal care se află între basilica romanică (biserica evanghelică) şi casa parohială evanghelică. A scos la iveală o necropolă din a doua jumătate a sec. al XII-lea cu un ritual specific (nişă în dreptul capului) pe care prin analogii l-am atribuit coloniştilor germani, precum şi o aşezare romană din sec. II-III.
        Sectorul E (1991) – marginea vestică a teritoriului delimitat de marele şanţ de apărare, unde nu s-au identificate însă urme medievale certe de fortificare, dar au fost surprinse indicii că şanţul a fost săpat în epoca La Tène.
        Sectorul F (1991–1995) – cetatea de piatră, situată în extrema estică a platoului pe care se află satul. Au fost stabilite fazele constructive, cea mai veche situându-se în secolul al XIII-lea (ipotetic atribuită cavalerilor teutoni), fiind identificată în interiorul cetăţii şi o biserică (probabil din sec. al XV-lea).
        Stratigrafic, situl arheologic de la Feldioara cuprinde niveluri din următoarele epoci: neolitic, epoca bronzului, Hallstatt, La Tène, perioadele romană (secolele II–III; secolul al IV-lea?) şi medievală (începând cu secolul al XII-lea). Depunerile din epocile respective variază ca grosime şi consistenţă a materialelor, mai mare sau mai mică în funcţie de sectorul cercetat. În mod disparat au apărut şi câteva fragmente ceramice încadrate larg în secolele VI–VIII, fără a se surprinde însă un nivel de locuire corespunzător acestei perioade.

 

text: Adrian Ioniţă