PROIECTUL NR. 14

a. Denumire: STUDII DE ARHEOMETRIE: CERAMICĂ ȘI DATARE CU RADIOCARBON

b. Coordonator: dr. Nona Palincaş (CȘ II);

c. Colectivul de cercetare: dr. Adrian Ioniţă (CȘ I), dr. Nona Palincaş (CȘ II), dr. Radu-Alexandru Dragoman (CȘ III);

d. Termen de realizare: 2024;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: în timp ce în SUA, încă din anii 1950, şi în Occidentul Europei, din anii 1970, studiile de arheometrie au devenit o parte obişnuită a oricărui proiect de arheologie (e.g., în Danemarca zilelor noastre orice săpătură preventivă are 10% din buget alocat automat pentru „ştiinţă”), în România, arheometria nu are finanţare decât în mod excepţional şi este redusă la un număr infim de specialişti în comparaţie cu vastitatea domeniului. Ca urmare, se practică ocazional, este redusă la subiecte mici, se bazează în principal pe iniţiative personale şi relaţii la nivel inter-uman, şi numai excepţional la nivel de instituţii. Majoritatea încercărilor de analize arheometrice se lovesc de problema specialiştilor din ştiinţele naturii, care nu înţeleg problematica arheologică, şi a arheologilor, care nu cunosc metodele de bază din arheometrie şi ca urmare nu pot operaţionaliza în termenii ştiinţelor naturii ceea ce doresc să afle prin analizele de arheometrie. Chiar în aceste condiţii, în ultimii ani s-au făcut o serie de mici progrese relevante pentru prezentul proiect: organizarea la IFIN–HH a unui Laborator de datare cu 14C (RO-AMS), precum şi oferta de gratuitate la IFIN–HH şi INCDFM pentru unele analize ce ţin de arheometria ceramicii, în condiţii de colaborare. Pe baza lor, s-au şi făcut în ultimii doi ani o serie de analize preliminare de către membrii colectivului de cercetare propus aici şi colaboratorii de la IFIN–HH şi INCDFM. Ca urmare, în stadiul actual, se pot aborda o serie de studii de caz, dar avem nevoie şi de documentare şi dezvoltare experimentală pentru a extinde spectrul analizelor;

f. Scop: documentarea cu privire la metodele actualizate în arheometria ceramicii şi actualizarea cunoştinţelor în materie de datare cu radiocarbon; studii de caz de arheometria ceramicii şi de datare cu radiocarbon;

g. Material şi metode de lucru:

Materialele avute în vedere sunt ceramica (i.e., orice produs din lut, inclusiv materiale de construcţii şi pigmenţii asociaţi) şi materialele databile cu radiocarbon (lemn, os, mortar).

Pentru ceramică, metodele probabil accesibile în viitorul apropiat sunt: PIXE (emisie de raze X indusă prin excitare cu fascicul de protoni), PIGE (emisie de raze gama indusă prin excitare cu fascicul de protoni), pXRF (fluorescenţă de raze X, portabil), XRD (difracţie de raze X), SEM (microscopie electronică de baleiaj) completată cu EDS (spectroscopia de radiaţie emisă) şi analiză cu fascicul de ioni (FIB), spectroscopie de infraroşu şi Raman cu transformată Fourier (FT-IR şi FT-Raman), analiza termogravimetrică (TGA) şi analiza termică diferențială (DTA). Metodele se vor aplica în funcţie de logica studiilor de caz şi de posibilităţile de acoperire a costurilor de către parteneri.

Datarea se concentrează pe metoda radiocarbon, incluzând – în măsura posibilului – analizele asociate de dietă pe bază de izotopi stabili.

h. Rezultate scontate: studii de caz care să ajute interpretarea arheologică; creșterea gradului de familiarizare a arheologilor cu arheometria;

i. Valorificarea rezultatelor:

Nona Palincaș – redactarea unui studiu despre caracteristicile arheometrice ale ceramicii din epoca târzie a bronzului din sudul României (2022); redactarea unui studiu despre resturile umane de epocă Gáva, bazat pe studii de izotopi stabili (în colaborare cu Mihai Rotea) (2022); finalizarea volumului despre datarea 14C a epocii bronzului în Transilvania (în colaborare cu Mihai Rotea) (2022); susținerea a două prelegeri și a unei comunicări (2022); redactarea unui studiu despre imitațiile locale ale amforelor elenistice din perspectivă arheometrică (termen final 2023);

j. Colaborări în ţară: dr. Tiberiu Sava, dr. Mihai Straticiuc, dr. Mihaela Manea, dr. Corina Simion, dr. Dragoş Mirea (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Măgurele – București), dr. Alin Velea (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Măgurele – București), dr. Mihai Rotea (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca), dr. Ion Dumitrescu (Muzeul Judeţean Argeș), dr. Antoniu Marc, dr. Cătălin Rișcuța (Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva);

k. Colaborări în străinătate: –

l. Bugetul solicitat:

m. Alte subvenţii de cercetare: