Troesmis

Cunoscut mai ales din izvoarele scrise pentru castra legionare și un municipium în Moesia inferior și ulterior Scythia minor (Ov. Pont. 4,9,78-79; Tab. Peut. 8,3; Not. Dign. Or. 39,23; 39,31; Geogr. Rav. 4,5,19; Procop. Aed. 4,11), Troesmis este localizat într-un punct strategic pe malul drept al Dunării de Jos, la circa 15 km sud de Măcin, într-o zonă în care, în secolul al XIX-lea, exista un cătun pe nume Iglița, nume sub care localitatea antică a și intrat în literatura de specialitate. 

Inițial în zonă a existat o așezare/fortificație thraco-getică, localizată în baza descoperirilor de ceramică preistorică și elenistică cel mai probabil sub fortificația bizantină vizibilă astăzi și numită convențional Cetatea de Vest, deasupra unui pinten de uscat învecinat cu Lacul Iglița. Romanii avansează în regiune în 29/27 a.Chr. și ocupă deja o poziție fortificată în 15 a.Chr., așa cum meționează Ovidius. 

După cucerirea Daciei, Traian transferă legio V Macedonica de la Oescus la Troesmis, unde va rămâne până în jurul anului 163 p.Chr. (după cum indică Ptol. Geog. 3.10.5 și unele inscripții). 

Chestiuni fundamentale privind localizarea nucleelor de așezare de epocă romană de la Troesmis au putut fi clarificate în ultimul deceniu prin cercetări arheologice non-invazive, mai ales prin prospecțiuni geomagnetice. Astfel a fost localizată fortificația legiunii V Macedonica, cu o suprafață de aproximativ 16 ha,pe o terasa înaltă, în apropierea malului abrupt al Dunării, între cele două fortificații târzii care domina peisajul actual.

În apropierea acestor castra s-au dezvoltat canabae legionis V Macedonicae  și o așezare civilă numită Troesmis și care va deveni în 177-180 p.Chr. municipium. Două table din bronz cu fragmente din lex Troesmensium, constituția acestui oraș roman, au fost descoperite de căutătorii de comori.

O structură ovală a fost interpretată ca amfiteatru. Mai multe zone de necropolă au fost și ele cercetate, obținându-se pentru prima dată în regiune o imagine clară a structurii așezării de epocă romană și a necropolei in care se disting tumuli și incinte funerare. Cele mai multe dintre morminte se află dincolo de sanțul care delimita locuirea din suburbii.

Prin teledetecție au fost clarificate traseele căilor de acces în teritoriul centrului de la Troesmis și către fortificațiile învecinate. Tumuli care erau în mod uzual amplasați de-a lungul drumurilor sunt vizibili pe o rază de aproximativ 4.2 km față de Troesmis. Nu toți aveau un contact vizual cu centrul militar și cu orașul, fiind orientați spre așezările din mediul rural învecinat.

Numeroase date istorice și de arhivă atestă urme ale sistemului de aprovizionare cu apă, acestea fiind încă vizibile pe versanții Munților Măcinului și în valea de la SE de localitatea Greci. Este vorba de un sistem de aducțiune construit din tuburi ceramice combinat cu tronsoane care funcționau sub presiune.

În urma invaziilor goților din a doua jumătate a secolului al III-lea p.Chr. orașul Troesmis va fi fost distrus. Ulterior se va construi fortificația de aproximativ 2,2 ha numită convențional Cetatea de Est, al cărui contur este vizibil și astăzi. Cetatea a fost cercetată sistematic pentru prima dată încă din 1865  de către o expediție franceză trimisă de împăratul Napoleon al III-lea. Planul general al acestor cercetări, realizat de arhitectul Ambroise Baudry,prezintă incinta fortificației și unele dintre clădirile de la interior, printre care se disting cel puțin două biserici. Procopius (De aed. 4.11.33) menționează Troesmis printre orașele reconstruite de Iustinian.

La aproximativ 650 m nord de cetate se află Cetatea de Vest (2 ha) care a fost foarte puțin cercetată până acum. Ambele fortificații târzii au utilizat spolia din așezările anterioare din zonă, unele dintre ele fiind chiar blocuri provenind de la monumente construite din blocuri fasonate de calcar local și purtând inscripții. Acest material epigrafic a fost, în fapt, singura atestare concretă a așezărilor romane timpurii la Troesmis, până la demararea proiectului de cercetare arheologică din 2010.

Legio II Herculia și milites Secundi Constantini  sunt menționați a fi fost în garnizoană la Troesmis (Not. Dig. Or. 39.22.29.31). Cetatea de Vest a avut două valuri și șanțuri care separau terasele înalte din fața incintei, suprapunând zona nucleelor de așezare anterioare, inclusiv castra legiunii V Macedonica și orașul roman. În urma analizei distribuției artefactelor înregistrate prin surveype suprafața solului s-a constatat utilizarea Cetății de Vest în epoca medie bizantină, precum și apartenența la aceasta a zonei fortificate din afara incintei. Cea mai târzie mențiune scrisă a numelui se găsește, pentru secolul X, la Constantin Porphirogenetul (De them. 47.17). Dincolo de cel de-al doilea val și șanț, în arealul de la nord de Cetatea de Est,au fost descoperite în cursul unor cercetări arheologice de salvare morminte medievale. Analiza comparativă a distribuției în suprafață a materialelor arheologice cartate în timpul perieghezelor și datate în perioada Principatului cu cele datate în epocile romană târzie și bizantină evidențiază modificările în localizarea nucleelor de așezare de la Troesmis în secolele al III-lea și al IV-lea p. Chr. Extinderea maximă a orașului a fost atinsă în secolele al II-lea și al III-lea. În epoca romană târzie și bizantină timpurie se constată o concentrare în jurul Cetății de Est.