Ion Niculiță a fost unul din rarii oameni al cărui destin a fost legat indisolubil de o disciplină – Tracologia, și de o instituție – Facultatea de Istorie din Chișinău, iar acestea au fost marcate profund, în ultima jumătate de secol, de personalitatea sa.
Născut la Zărnești, pe malul stâng al Prutului, atunci în România Mare, era descendent pe linie maternă din neamul Pârvan, căruia i-a aparținut și savantul Vasile Pârvan, întemeietorul arheologiei românești, astfel că e posibil ca acest fapt să-i fi marcat destinul. Între 1958-1963 a urmat cursurile Facultății de Istorie din Chișinău pentru ca apoi, timp de circa trei decenii (1963-1992) să parcurgă în cadrul acestei prestigioase instituții toate gradele didactice, de la asistent la profesor universitar. Obține titlul de doctor în istorie, în 1972, și de doctor habilitat în istorie, în 1991, cu eminenți cercetători și profesori, la prestigioasa Universitate ”Lomonosov” din Moscova.
A fondat Catedra de Arheologie și Istorie Antică, al cărei șef a fost între 1986-2012, și Laboratorul de Cercetări Științifice „Tracologie”, în anul 1990, a coordonat numeroase proiecte de cercetare științifică, a fost decan al Facultății de Istorie (1992-2002), a fost dascălul a zeci de generații de studenți, a condus numeroase teze de doctorat, de doctor habilitat și a inițiat numeroase cursuri de arheologie și istorie veche.
Sub conducerea sa a fost cercetat un număr impresionant de situri arheologice, între care amintim pe cele de la Hanska, Dănceni, Trebujeni, Butuceni, Saharna, Mășcăuți și Sobari.
După 1990 a fost unul din cei mai importanți colaboratori ai Institutului Român de Tracologie, atât în cercetările arheologice de teren din Republica Moldova sau Ucraina (de ex., la Cartal-Orlovka și Novosel’skoe), cât și în organizarea de manifestări științifice, în consiliile științifice ori în redacția unor reviste de specialitate. Această colaborare a continuat, în aceste domenii, și cu Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” până la plecarea sa dintre noi.
Deși a întreprins cercetări arheologice în situri din variate epoci, domeniile care l-au preocupat cel mai mult au evoluția neamurilor tracice din mileniul I a. Chr., procesul de romanizare, de creștinare și de geneză a populației romanice de la est de Carpați și din nord-vestul Mării Negre.
Opera sa științifică este impresionantă, fiind autor sau coautor a 10 volume și a peste 200 de studii și articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate. Ca recunoaștere a meritelor sale deosebite a fost membru în numeroase organizații de specialitate, a primit ordine și medalii.
A fost un pasionat arheolog, un dascăl cu mult har, un prestigios arheolog, un coleg atent, un bun patriot, misiuni pe care le-a îndeplinit cu pasiune și abnegație, conștient de datoria pe care o avea ca istoric.
Era întruchiparea Profesorului universitar prin eleganță, sobrietate, limbajul elevat și argumentare, câteodată aprig, dar drept, a fost un om al datoriei, exigent cu el însuși, care nu cerea niciodată colaboratorilor săi ceea ce dânsul nu putea să facă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!