Istoric şi arheolog, Alexandru Vulpe a fost o personalitate incontestabilă a culturii româneşti, a cărei operă ştiinţifică a primit recunoaşterea internă şi internaţională cu mult timp în urmă. A publicat în prestigioase reviste, volume şi serii ştiinţifice internaţionale şi a participat la importante congrese şi conferinţe internaţionale. Şi-a făcut deopotrivă cunoscute ideile prin numeroase prelegeri susţinute în cadrul unor renumite universităţi europene. Vreme de aproape două decenii a fost profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, titular al cursurilor de Preistorie, Istoriografie greacă şi Izvoare literare privind protoistoria Daciei.
Recunoaşterea academică internaţională i-a adus profesorului Alexandru Vulpe titluri precum cele de membru corespondent al Institutului Arheologic German şi de membru al Consiliului Permanent al Uniunii Internaţionale de Ştiinţe Pre- şi Protoistorice (UISPP). A fost membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române şi, timp de peste 15 ani, director al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti. A fost decorat în anul 2000 cu distincţia Steaua României în grad de comandor.
Spirit pătrunzător şi rafinat, Profesorul Alexandru Vulpe impresiona prin pasiunea şi erudiţia cu care discuta diverse subiecte privind pre- şi protoistoria sau operele literare şi filosofice ale scriitorilor antici, ca şi prin elocvenţa disertaţiilor sale. Conversaţiile cu Domnia Sa erau plăcute şi deschise, având darul de a oferi tinerilor cercetători linişte, încredere în valoarea lor şi îndemnul de a-şi expune cât mai argumentat şi documentat ideile. Spunea, cu multă modestie, că întotdeauna va avea de învăţat, de la oricine.
Membrii Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, toţi cei care au avut bucuria şi onoarea de a lucra cu profesorul Alexandru Vulpe, îi vor păstra o vie amintire
Dumnezeu să îl odihnească în pace!