PROIECTUL NR. 4

a. Denumire: BRĂILIȚA, O NECROPOLĂ UNICĂ ÎN ZONA DUNĂRII DE JOS. MORMINTELE DIN PERIOADA DE TRANZIȚIE, EPOCA BRONZULUI ȘI A DOUA EPOCĂ A FIERULUI

b. Coordonator: dr. Valeriu Sîrbu (CȘ I);

c. Colectivul de cercetare: dr. Cristian Schuster (CȘ I), dr. Valeriu Sîrbu (CȘ I), dr. Adina Boroneanț (CȘ II), dr. Adrian Bălășescu (CȘ II);

d. Termen de realizare: 2022;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: deși despre siturile de la Brăilița s-au publicat o monografie (N. Harțuche, Complexul arheologic Brăilița, 2002) și o serie de articole de-a lungul vremii, prin noul proiect se vor obține rezultate valoroase, din mai multe puncte de vedere. Noul volum, care va fi publicat, se va referi doar la necropolele din perioada de tranziție, epoca bronzului și a doua epocă a fierului, nu și la vestigiile din așezări ori din alte perioade istorice. În primul rând, se va adăuga analiza antropologică a 166 de morminte regăsite, după publicarea monografiei din 2002, la Institutul de Antropologie „Fr. I. Rainer” din București. De asemenea, se vor prezenta rezultatele expertizei arheozoologice care, de asemenea, nu există în volumul menționat. În al treilea rând, se va include analiza de specialitate a pieselor din silex, piatră, os, corn, scoici și melci, absentă și ea în publicațiile anterioare. În al patrulea rând, se vor desena și se vor executa fotografii de înaltă rezoluție pentru toate piesele semnificative, întrucât în publicațiile anterioare s-au făcut puține desene, iar fotografiile sunt, practic, inutilizabile;

f. Scop: o cunoaștere mai aprofundată atât a materialelor arheologice și a fenomenelor funerare, cât și a societății și a vieții spirituale din epocile respective, care se va realiza prin corelarea documențatiei de pe șantier (carnete, planuri, desene, fotografii), a hărților zonei, cu analizele materialului arheologic din expoziția și din depozitele Muzeului Brăilei „Carol I”, apoi prin analizele antropologice și arheozoologice;

g. Material şi metode de lucru: analize de specialitate, studierea documentației și a pieselor, desenare și fotografiere, documentare, redactare;

h. Rezultate scontate: comunicări științifice, articole, cataloage, monografie; 

i. Valorificarea rezultatelor:

Cristian Schuster, Valeriu Sîrbu, Adina Boroneanț, Adrian Bălășescu – redactarea volumului Brăilița, o necropolă unică în zona Dunării de Jos. Mormintele din perioada de tranziție și din epoca bronzului  (în colaborare cu Andrei Soficaru, Mihai Constantinescu, Monica Mărgărit, Loredana Nițu, Gabriel Popescu, Cătălin Lazăr) (2022);

j. Colaborări în ţară: dr. Andrei Soficaru, dr. Mihai Constantinescu (Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” București), dr. Monica Mărgărit, dr. Loredana Nițu (Universitatea Valahia, Târgoviște), dr. Gabriel Popescu, dr. Cătălin Lazăr (Institutul de Cercetări, Universitatea din București);

k. Colaborări în străinătate:

l. Bugetul solicitat:

m. Alte subvenţii de cercetare: