PROIECTUL NR. 7.2

a. Denumire: BAZINELE ARGEȘULUI ȘI DÂMBOVIȚEI ÎN PERIOADA BRONZULUI FINAL, HALLSTATT-ULUI ȘI LATÈNE-ULUI

b. Coordonator: dr. Cristian Schuster (CȘ I);

c. Colectivul de cercetare: dr. Cristian Schuster (CȘ I), dr. Alexandru Morintz (CȘ II), dr. Alexandra Comşa (CȘ II), dr. habil. Adrian Bălășescu (CȘ II), dr. Theodor Isvoranu (CȘ III), dr. Georgeta El Susi (CȘ II, asociat), Meda Toderaș (CȘ), Răzvan Petcu (doctorand), Agata Bulei (doctorand), Alexandru Hălbac (doctorand), Anișoara Topârceanu (doctorand);

d. Termen de realizare: 2024;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

f. Scop: cunoaşterea dinamicii comunităţilor din Bronzul Târziu, din Hallstatt şi Latène în spaţiul bazinului Argeşului Inferior, în raport cu regiunile învecinate, dar şi altele mai îndepărtate (Muntenia de est şi de vest, Dobrogea, sudul Moldovei, Oltenia, Transilvania de sud-est, Bulgaria, Grecia, estul Mediteranei);

g. Material şi metode de lucru: cercetări inter- şi pluridisciplinare și investigaţii arheologice de teren; analize de laborator (ceramica, materialul osteologic uman şi animal, materialul litic, piesele de metal, sticlă); studii antropologice şi arheozoologice; geo-scanări; aerofotografii; restaurare;

h. Rezultate scontate: vezi punctul f;

i. Valorificarea rezultatelor:

Cristian Schuster, Alexandru Morintz – săpături sistematice la Radovanu – Gorgana a doua, jud. Călăraşi, dacă se va primi finanțare (2024);

Cristian Schuster – cercetări preventive în bazinul mai larg Argeş – Dâmboviţa – Colentina şi afluenţi (2024);

Adrian Bălășescu – continuarea studiului faunei de la Radovanu, dacă va exista finanțare pentru cercetarea arheologică (2024);

Cristian Schuster, Alexandru Morintz – redactarea studiului Ceramica de import de la Radovanu (în colaborare cu Done Șerbănescu) (2024);

Cristian Schuster, Alexandru Morintz, Meda Toderaș – redactarea volumului Cercetările arheologice de la Voluntari (termen final 2024);

drd. Răzvan Petcu – va realiza lucrările prevăzute pentru anul 2024 în planul individual al studiilor de doctorat;

drd. Agata Bulei – va realiza lucrările prevăzute pentru anul 2024 în planul individual al studiilor de doctorat;

drd. Alexandru Hălbac – va realiza lucrările prevăzute pentru anul 2024 în planul individual al studiilor de doctorat;

drd. Anișoara Topârceanu – va realiza lucrările prevăzute pentru anul 2024 în planul individual al studiilor de doctorat;

j. Finanțare:

k. Colaborări în ţară: Done Șerbănescu (cercetător independent), Ion Tuțulescu, dr. Laurenţiu Mecu, dr. Alexandru Nălbitoru-Mărăcine (Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea), Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Universitatea Valahia, Târgovişte, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi; l. Colaborări în străinătate: Muzeul de Istorie din Isperih (Bulgaria), Muzeul de Istorie din Tutrakan (Bulgaria), prof. dr. David Monsees, dr. Christine Markussen, dr. John Crary (Archaeo/Community Foundation California, Statele Unite ale Americii).