PROIECTUL NR. 11

a. Denumire: DESCOPERIRI SARMATICE ȘI IMPORTURI ROMANE ÎN SPAȚIUL DE LA EST ȘI SUD DE CARPAȚI (SECOLELE I A. CHR. III P. CHR.)

b. Coordonator: dr. Liana Oţa (CŞ II);

c. Colectivul de cercetare: dr. Valeriu Sîrbu (CŞ I), dr. Liana Oţa (CŞ II), dr. Alexandra Comşa (CŞ II);

d. Termen de realizare: 2023;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: o analiză a mormintelor sarmatice din spaţiul est-carpatic, datate în general în secolele I–III p. Chr., rămâne încă un deziderat al cercetării. Articolul de sinteză scris de Gh. Bichir, acum mai bine de patru decenii (Dacia N.S. 1977), este unul foarte general şi analizează laolaltă descoperiri aparent unitare, dar care, la o privire mai atentă, se dovedesc a fi deosebite între ele. Lucrări de sinteză precum Istorie şi civilizaţie. Sarmaţii din spaţiul est-carpatic (sec. I a. Chr. – începutul sec. II p. Chr.), 2006 (scrisă de V. Bârcă) nu repertoriază decât o parte a mormintelor sarmatice din spaţiul de la est de Carpaţi. Analiza pe spaţii foarte largi are meritul că oferă, într-adevăr, o privire de ansamblu asupra unei multitudini de descoperiri, dar şi dezanvantajul major că lasă nerezolvate o serie de întrebări precise (care este cronologia exactă a mormintelor sarmatice de la est de Carpaţi? pot fi presupuse, ca în cazul Munteniei, mai multe etape de pătrundere a comunităţilor sarmatice? cum se datează importurile romane din mediul sarmatic şi care au fost căile lor de pătrundere? ce semnificaţie au descoperirile sarmatice din aşezările dacice anterioare anului 106 p. Chr.?). Aglomerarea unor astfel de întrebări, la care nu se pot da decât răspunsuri foarte generale, cel puţin deocamdată, determină, în timp, un adevărat blocaj al demersului de cercetare asupra mormintelor sarmatice, iar contribuţiile nu pot depăşi o anume rutină, bazată, în principal, pe reluarea analizei trăsăturilor de ritual funerar, diferenţele faţă de contribuţiile anterioare constând, mai degrabă, în rezultatul numeric, prin adăugarea noilor descoperiri, decât într-o nouă abordare. În ceea ce privește spațiul sud-carpatic (mai precis teritoriul dintre Carpați și Dunăre, mărginit la vest de râul Olt), au fost deja publicate două sinteze, Sarmații din județul Brăila (scrisă de Liana Oța și Valeriu Sîrbu)și Sudul Munteniei în sec. I. a. Chr. – III p. Chr. Sarmați, daci, romani (scrisă de Valeriu Sîrbu, Liana Oța, Aurel Vîlcu, Marian Neagu și Vasile Oprea), care au oferit o privire de ansamblu asupra estului și sudului Munteniei în epoca romană timpurie, singura zonă care nu a beneficiat încă de o astfel de sinteză rămânând nord-estul Munteniei.

f. Scop: studii de sinteză privind descoperirile sarmatice şi importurile romane din mediul sarmatic de la est și sud de Carpaţi, care să poată oferi posibilitatea unei comparaţii viabile între aceste două zone, precum și între aceste zone și alte regiuni cu descoperiri similare (Banatul, Câmpia Pannoniei, stepele nord-pontice);

g. Material şi metode de lucru: documentare (descriere, desene, fotografiere);

h. Rezultate scontate: studiu de sinteză privind descoperirile dacice, sarmatice și romane din nordul Munteniei; studiu de sinteză privind mormintele sarmatice din spaţiul situat la est de Carpaţi; stabilirea unei cronologii a mormintelor sarmatice din spaţiul de la est și sud de Carpați; studierea importurilor romane din mediul sarmatic (tipuri, cronologie, căi de pătrundere);

i. Valorificarea rezultatelor:

Liana Oța, Valeriu Sîrbu – redactarea studiului de sinteză Nord-estul Munteniei în secolele I a. Chr. – III p. Chr. Daci, sarmați, romani (termen final 2022);

Liana Oţa, Valeriu Sîrbu – studierea materialului sarmatic din zona actualelor județe Galați și Vaslui (2022);

Alexandra Comșa – în cazul în care se pot identifica în depozitele muzeelor și primi spre studiu resturi osteologice umane, le va analiza; documentare bibliografică (2022);

j. Colaborări în ţară: Muzeul Județean Buzău, Muzeul Județean Botoşani, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Galați, Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad; Muzeul Județean „Ștefan cel Mare, Vaslui;

k. Colaborări în străinătate:

l. Bugetul solicitat:

m. Alte subvenţii de cercetare: