PROIECTUL NR. 1

a. Denumire: CIVILIZAȚIA TRACO-GETO-DACĂ ÎN LUMINA SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE DE LA CÂRLOMĂNEȘTI, JUD. BUZĂU

b.Coordonator: dr. Vlad V. Zirra (CȘ I);

c. Colectivul de cercetare: dr. Mircea Babeş (prof. univ., cercetător asociat), dr. Theodor Isvoranu (CȘ III), Despina Măgureanu (CȘ) (vezi punctele j–k);

d. Termen de realizare: permanent;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: din suprafața platoului, pe care este localizată așezarea de tip dava, s-a cercetat aproximativ o treime (circa 1800 mp). Săpăturile arheologice au fost întreprinse de către Mircea Babeş (1967, 1972–1976, 1978–1981). Cercetările s-au reluat în anul 2000 și s-au desfășurat în fiecare an, cu excepția 2015–2016. Documentarea cercetării a dus la constituirea unei arhive importante (jurnale, planuri, fotografii, desene) şi la acumularea unui volum impresionant de materiale arheologice. Rezultatele celor zece campanii din anii ’70–’80 au fost valorificate parțial de către Mircea Babeș. Studiile publicate în revistele Dacia N.S. și SCIVA sunt încă de referință pentru cercetarea dedicată civilizației geto-dace. Acestora li s-au adăugat un număr modest de publicații apărute în Cronica Cercetărilor Arheologice, în revista Mousaios și în câteva volume de studii publicate în anii 2011, 2013, 2018. În ciuda eforturilor, majoritatea contextelor şi materialelor descoperite sunt încă inedite;

f. Scop: continuarea săpăturilor în suprafaţă și a organizării depozitului de materiale arheologice (existența bazei arheologice de sit dotată cu depozit reprezintă, cel puțin pentru viitorul apropiat, o garanție a asigurării finanțării de către Muzeul Județean Buzău. Acesta are calitatea de instituție organizatoare și este interesat atât de sporirea patrimoniului arheologic, cât și de prelucrarea celui deținut); continuarea gestionării arhivei de şantier, aducerea la zi a bazei de date care conține inventarierea primară a materialelor arheologice; obţinerea cât mai multor informaţii asupra cronologiei relative a sitului prin studiul ceramicii, care reprezintă categoria majoritară de material (este necesară analiza tehno-tipologică în raport cu contextul arheologic și cu observaţiile stratigrafice); studiul structurilor de locuire (arhitectură și materiale de construcţii utilizate) şi semnificaţia acestora; continuarea demersurilor pentru obținerea unor analize a materialelor descoperite din punct de vedere tehnologic (ex. secţiuni subţiri, difractometrie cu raze X, analize chimice și metalografice); reconstituirea tipului de subzistenţă (analize arheozoologice); publicarea unor categorii de piese semnificative cronologic; valorificarea cu caracter monografic a ansamblurilor arheologice (edificiile de mari dimensiuni cercetate; zonele funcționale care pot fi decelate în momente de timp diferite, în interiorul așezării, pe durata secolelor II–I a. Chr.);

g. Material şi metode de lucru: săpături arheologice, prelucrarea documentației arheologice grafice și descriptive; fişarea descoperirilor pe areale şi complexe; prelucrarea materialelor arheologice care trebuie documentate (desenare, descriere, fotografiere), clasificarea şi analiza sub aspect morfologic, cronologic, planimetric şi stratigrafic; continuarea prelucrării resturilor faunistice în colaborare cu un arheozoolog (dr. Georgeta El Susi a analizat materialul osteologic din șase campanii post 2000);

h. Rezultate scontate: studii (seria Cârlomăneşti) și  publicare monografică;

i. Valorificarea rezultatelor:

Despina Măgureanu – publicarea unui studiu despre locuirea de sec. IV–III a. Chr. de la Cârlomăneşti – Cetăţuia (coautori Mircea Babeş, Sebastian Matei) (2022); continuarea și completarea studiului asupra zonei de SE a așezării cu investigații arheometrice (coautori Sebastian Matei, Daniela Cristea-Stan, Marta Petruneac, Marin Focșăneanu, Robert Sîrbu); continuarea reorganizării depozitului de materiale arheologice aflat la baza arheologică din Cârlomănești (2022); prelucrarea grafică a planurilor și profilelor din campania 2021; introducerea în baza de date a pieselor nou descoperite (2022);

j. Colaborări în țară: dr. Sebastian Matei (Muzeul Județean Buzău), dr. Roxana Bugoi, Marta Petruneac, Marin Focșăneanu, Robert Sîrbu (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, București), dr. Migdonia Georgescu (Muzeul Național de Istorie a României);

k. Colaborări în străinătate:

l. Bugetul solicitat:

m. Alte subvenţii de cercetare: co-finanţare asigurată de Muzeul Judeţean Buzău pentru tipărirea volumului Cârlomăneşti I.